Carmen Negreu`s Blog

Băăă! Nu stingeţi lumina!

2009-12-05T17:20:00.007+02:00

Cică în duminica algerilor, pe înserat, se va apela la o diversiune din partea nu-ştiu cărui partid, prin întreruperea curentului electric. Atenţie aşadar, la transformatoare şi alte comutatoare! Ăştia au înnebunit de tot, fraţilor! Oare când le-o veni gândul cel bun, să se anihileze unii pe alţii? Numai să nu fie chiar acest zvon, el însăşi, o diversiune! Cică sunt "şcoliţi" cei care vor fi prezenţi în secţiile de votare, să aibă în "dotare" lumânări şi lanterne. Le-aş aprinde şi eu o lumânare, unora, să le fie de suflet!

Iar trebuie sa votez?

2009-11-01T17:22:00.007+02:00

Iar am dreptul să votez!

Iar trebuie să aleg pe careva? Iar trebuie să mă duc să votez? Zău, că m-aş duce s-o fac şi pe asta, dacă aş avea de unde alege. Nu am nici măcar, „jumătăţi de măsură”. (Doamne fereşte, nu e nici o aluzie la Boc!). Pur şi simplu nu mai am chef. Daţi-mi un singur motiv pentru care m-aş duce.

De ce l-aş alege pe Băsescu?

Omul ăsta, pare să-şi fi aranjat tot neamu’: case, bani, maşini, funcţii prin Parlamentul European. Şi nu-l aleg pentru că m-ar fi influenţat vreun analist politic. Am şi eu ochi şi urechi să-l vad şi să-l aud ce vorbeşte, cum şi ce face, dar mai ales, mă duce propria-mi judecată şi să spun: gata, ajunge cât ne-a aburit! Când ne-a vizitat al doilea om, ca importanţă din lume, Joe Biden, vicepreşedintele american, am simţit că intru în pământ, de ruşine. M-am simţit ca atunci când ştii că vine cineva în vizită şi te găseşte cu mâncarea neterminată şi casa nearanjată. Indiferent pentru ce şi pentru cine a venit, a găsit un ghiveci guvernamental. A găsit o ţară în haos, cu nu-ştiu-câte guverne şi orgolii nesatisfăcute.

Nu înţeleg de ce se înghesuie unii să se fotografieze cu Băsescu, să-l atingă, să li se adreseze. Nu pot să mă duc, să-mi exercit dreptul de vot, doar pentru că o persoană e simpatică, aşa-zis populară sau mai scapă o vorbă neaoşă, de haz. Toţi, pot fii simpatici, cu simţul umorului, pentru că au interes. Eu vreau un Preşedinte Al Ţării care să mă reprezinte pe mine, ca cetăţean român! Să nu-mi fie ruşine de ceea ce spune, de ceea ce face sau cum face. Să mă simt mândră când apare la televizor sau aiurea şi deschide gura să vorbească. Prefer un preşedinte care să fie criticat, bârfit de exemplu, pentru politica externă pe care o face şi nu pentru că are un frate bănuit că a făcut afaceri cu arme, că şi-a „tras” o casă pe când era primarul capitalei, că i-a asigurat un post fiicei mai mici în Parlamentul European, că fiica mai mare are un apartament de aproape 1 milion de euro, la vârsta când alţii, cu două facultăţi, abia îşi găsesc loc de muncă. Şi câte şi mai câte, de mi-e silă să mi le mai aduc aminte.

Fie la ei, acolo! Băsescu e tăiat de pe lista mea!

De ce l-aş alege pe Geoană?

La prima vedere, băiatu’ ăsta îmi făcuse impresie bună, pe vremea când era Ministru de Externe. Adică, nu prea dădea pe acasă. De când a devenit preşedintele PSD-ului, parcă s-a rupt filmu’. Nu mi-aduc aminte să-l mai fi văzut, zâmbind cu sinceritate. E atât de plin de el, că dă pe dinafară, de îi împroaşcă şi pe alţii. Are o alură, o atitudine arogantă, gravă, dar în mod artificial. Se vede deja, preşedinte. Măi, să fie! Cine l-a urmărit, cât de cât mai atent, cel puţin de când e precampanie şi campanie electorală, nu a putut să nu observe că încearcă să-l imite pe Barack Obama, atât în gesturi (urmăriţi-i mişcările mâinilor) şi atitudine, cât şi în strategia de campanie (subiecte abordate, anumite expresii, cuvinte-cheie). Nu văd nimic, venit din suflet, din convingere, din sinceritate. Sau din capul lui. Pentru mine, Geoană arată ca o sticlă cu vin, marcă recunoscută, aspect preţios, dar făcut din pastile efervescente, cu aromă de…Barack Obama. Băieţii ăştia, nici la unghii nu seamănă!

Dacă îl votez pe Geoană e ca şi cum l-aş vota pe Iliescu. Dar mai are Iliescu destulă putere psihico-intelectuală şi fizică, să-l ducă pe Geoană de mână?

Îl aştept până mai creşte şi învaţă să meargă şi să gândească singur! Poate îl înţarcă Iliescu, fără să facă mastită!

De ce l-aş alege pe Crin?

„Floricele pe câmpii, hai să le-adunăm, copii!” Băiatu’ ăsta, chiar dacă nu are tinichele de coadă, vorbeşte mult, fără să spună nimic. Am încercat să-l ascult, să simt că tresare ceva în conştiinţa mea de român, ce trebuie să-şi aleagă preşedintele. Nu reuşeşte decât să mă hipnotizeze cu privirea lui albastră şi ochii prea apropiaţi. Şi mâna moale îmi coboară, căutând cu gingăşie butoanele de pe telecomandă, pentru a schimba canalul.

De ce l-aş alege pe Becali?

Ăsta nu e în stare să conducă o echipă de fotbal, dar o ţară! Despre cultură, ce să mai zic? Cred că nu ştie nici limba lui maternă, adică să vorbească machidoneşte corect. Ce să mai zic de limba română!

De ce l-aş alege pe Vadim?

De când Vadim Tudor a intrat în politică, cred că am pierdut un scriitor de excepţie. Politica, l-a pierdut ca om de cultură. Cred că l-a pierdut şi ca om. L-aţi văzut la televizor, după ce şi-a lansat candidatura? Mă rog, în stilul său original, cu scandal. În aceeaşi perioadă era văzut pe micul ecran, intrând undeva, într-o încăpere, cu ochelarii săi de soare. Ce penibil! Se crede vreun naş, capo di mafia. Se aşează şi zice, de fapt ţipa (citez din memorie): „Iliescu a fost preşedinte, Băsescu a fost preşedinte, Constantinescu a fost preşedinte! Eu de ce să nu fiu?” Cum percepe un cetăţean simplu, ca mine, chestia asta? Vadim vrea şi el să sugă osul, ca ceilalţi! Lasă-ne şi întoarce-te la foia de scris, că vom fi toţi mai câştigaţi!

De ce l-aş alege pe Oprescu?

Nu ştiu cum a reuşit să se descurce când a candidat pentru funcţia de primar al capitalei. Poate a reuşit pe muşchii lui. Acum, îmi face impresia că e pe post de Joly Joker, pentru a redirecţiona voturile sale către unul dintre candidaţii pentru preşedinţie, care vor ajunge în turul doi de scrutin.

Recunosc totuşi, că m-aş lăsa pe mâna lui, ca medic.

De ce l-aş alege pe Ninel Potârcă?

Nu mă tentaţi! Poate ne vinde la fier vechi. În Suedia! Au ăştia un nivel de trai… Aoleo, mâncaţi-aş, dar dacă ne vinde în Botswana? Ştiţi ce monedă naţională au, nu-i aşa? Mai bine în România, că e tot aia!

Hop şi noi, că-i fără bani! Sau…

Kelemen Hunor, Remus Cernea, Cristian Ovidiu Iane, Constantin Rotaru şi Gheorghe Eduard Manole, vor să fie la conducerea României. Trăim într-o ţară liberă, dar cine sunt băieţii ăştia?

Şi uite aşa, o să stau eu acasă liniştită, când va veni ziua de vot. Pun nişte mici pe grătar şi fac nişte gogoşi. Am ceva bănuţi, să-mi cumpăr ulei şi făină. Nu o să-mi vând votul (pardon) nu o să-mi exercit dreptul de vot, pe uleiul şi făina date din ajutoarele venite de la Uniunea Europeană şi împărţite, taman acu’ în campania prezidenţialelor. Mănânc gogoşile mele, că a le ăstora sunt necrescute şi goale la mijloc. Se dezumflă repede.

Cum să dai "DELETE" şi să schimbi o sentinţă judecătorească

2009-08-18T21:52:00.004+03:00

Cum să te îmbolnăveşti de nervi

în România!

O familie din satul Lunca Mare aflată într-un litigiu civil cu vecinii lor, s-au văzut nevoiţi să se lupte cu tehnologia informatică, justiţia oarbă şi o anume atitudine a poliţiei din Şotrile şi din Câmpina. Siliţi de împrejurările situaţiei, s-au văzut nevoiţi să apeleze la presă.

Apasă „delete” şi schimbi sentinţa!

Familia Popescu Gheorghe şi Lucica din Şotrile, satul Lunca Mare, au sesizat redacţia ziarului, plângându-se de problemele pe care le-au întâmpinat într-un proces civil dar şi cu poliţia din Şotrile şi din Câmpina. În anul 2007, familia Popescu s-a trezit dată în judecată de către vecinii lor, Anca Vasile şi Elena, având ca obiect al acţiunii, o grăniţuire a proprietăţilor celor două familii. Cei pârâţi au răspuns chemării cu actele şi schiţele legale pe care le deţin, pentru a-şi dovedi calitatea de proprietari. Una din probele administrate în acest proces a fost şi o expertiză topografică, realizată de către un expert tehnic judiciar, care a efectuat două variante de grăniţuire. O variantă putea fi acceptată de către instanţă, în condiţiile în care s-ar fi preferat actele de proprietate ale familiei Anca, respectiv a reclamanţilor. A doua variantă, la fel, ar fi putut fi preferată de instanţă, dacă s-ar fi acceptat actele de proprietate ale familiei Popescu. Soluţia în această cauză a fost dată pe 16 iulie 2008. În ziua următoare, la ora 09.:59.28, judecătoarea Eleonora Dulamă a introdus pe internet, pe portalul justiţiei, soluţia cauzei.

Din acest moment lucrurile încep să devină, să zicem, interesante. Lucica Popescu nu a mai avut răbdare să aştepte să fie anunţată în mod oficial, adică prin poştă, de rezultatul sentinţei. A accesat internetul, căutând portalul la adresa http://portal.just.ro) şi găsind afişată, soluţia dată de către instanţa de judecată. Astfel, în dimineaţa zilei de 18 iulie 2008, aceasta citea pe internet ceea ce judecătoarea Eleonora Dulamă introdusese cu o zi în urmă, potrivit Regulamentului de ordine interioară: „admis acţiunea completată şi precizată, dispune grăniţuire conform variantei II din raportul de expertiză Popescu (N.r.- numele expertului). Cu apel.” Mai liniştită, Lucica Popescu aştepta să primească hotărârea instanţei redactată, pe cale oficială. Pe data de 21 iulie s-a dus să citească soluţia dată, în Condica şedinţei de judecată civilă. Aici, în dreptul numărului de dosar, nu apărea decât un cuvânt: soluţionare. Pe data de 28 iulie, caută din nou pe internet, accesând acelaşi portal, unde găseşte soluţionarea cauzei, apărând ca fiind admisă varianta I, ceea ce schimba radical conţinutul hotărârii. Supărată, aşa cum era şi firesc, a doua zi, Lucica Popescu a dorit să se plângă telefonic vicepreşedintei Judecătoriei Câmpina. Nu mare i-a fost mirarea când i-a răspuns la telefon Eleonora Dulamă. Nu ştia că are şi calitatea de vicepreşedintă a Judecătoriei. S-au conversat preţ de vreo jumătate de oră, timp în care judecătoarea a încercat să o lămurească de ce a făcut modificarea. Nefiind convinsă de argumentele Eleonorei Dulamă, a dorit din nou să verifice Condica de şedinţe, numai că judecătoarea de serviciu nu a lăsat-o. În acelaşi timp, a apărut şi judecătoarea Dulamă, invitând-o în biroul ei, pentru a discuta pe marginea dosarului. Iată ce ne-a declarat în scris Lucica Popescu: „ M-a invitat în biroul ei, spunându-mi ca are răbdare să stea de vorbă cu mine, cu toate că lăsase nişte arestaţi în sala de şedinţă. Mi-a spus că a procedat în acest fel, crezând că stinge un conflict între doi vecini şi că dânsa ştie că avem dreptate din cele văzute la cercetarea locală, dar că nu mai poate modifica din nou hotărârea, pentru că este deja redactată. Am rămas surprinsă că a stat de vorbă cu mine, chiar dacă avea treabă.”

Judecătoarea Eleonora Dulamă a fost cercetată într-un dosar penal

Lucica Popescu a considerat ca fiind exagerată solicitudinea judecătoarei, fapt pentru care a plecat din Judecătoria Câmpina, direct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dorind să aducă la cunoştinţa organelor abilitate ceea ce i se întâmplase. Aici a dat peste procurorul Anghel, care, aşa cum declară Lucica Popescu: „a insistat să mă întrebe dacă vreau să reclam un judecător. I-am spus că nu, dar că vreau să reclam o faptă, respectiv o modificare de hotărâre judecătorească. Mi-a spus că fiind perioadă de concedii, nu are cine să-mi dea număr de înregistrare şi că-mi va trimite un răspuns acasă, ceea ce nu s-a întâmplat. Abia după înaintarea sesizărilor mele către Consiliul Superior al Magistraturii şi Preşedinţiei României am primit răspuns.” Astfel, s-a întocmit dosarul nr. 466/P/2008, în care procurorul Aurelian Mihăilă a constatat în rezoluţia dată, după audierea judecătoarei Eleonora Dulamă, următoarele: ” Cercetările efectuate în cauză, nu au relevat date care să contureze conţinutul constitutiv al infracţiunilor de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals sesizate.” Sau că:” În realitate persoanele vătămate (N.r. familia Popescu) nu au fost prejudiciate de modificarea în discuţie, din moment ce aveau la dispoziţie atât dosarul civil cât şi Condica şedinţei de judecată spre a se edifica.”

Errare humanum est sed perseverare diabolicum

Aşa zicea marele învăţat, Seneca: A greşi este omenesc dar a persevera (în greşeli) este diabolic. Astfel că şi noi putem greşi. Aşadar, fără a avea pretenţia de a ne erija în justiţiabili, nu putem să nu constatăm că se pot ridica unele semne de întrebare, atunci când citeşti cu atenţie această rezoluţie dată de procurorul Aurelian Mihăilă:

1.”După pronunţarea în şedinţă publică, la aceeaşi dată de 16.07.2008, judecătorul Dulamă Eleonora a completat Condica şedinţei de judecată civilă cu soluţia – Admis acţiunea completată şi precizată.(…) Dispune grăniţuire cf. var. I din exp. Popescu. Cu apel.”

Fără să vrem, ne ducem cu gândul la ceea ce a declarat Lucica Popescu când, pe data de 21 iulie 2008, nu găsit scris în condică de cât cuvântul „soluţionare”. Nu judecăm pe nimeni, dar oricine este liber să se mire.

2. „În data de 27-07.2008, la orele 07:53:01 dimineaţa, informaţia din programul ECRIS, vizând soluţia din dosar a fost modificată de către judecătorul Dulamă Eleonora în sensul ”admis acţiunea completată şi precizată, dispune grăniţuire conform variantei I (…). Verificarea tehnică a conchis că această modificare a fost realizată de pe contul de utilizator al judecătorului Dulamă Eleonora şi de pe calculatorul, având I.P.-ul identic cu cel aflat în biroul de serviciu al acesteia. (…) Audiată fiind, judecătoarea Dulamă a precizat că nu-şi mai aminteşte de nici o modificare în legătură cu introducerea acestei soluţii în programul ECRIS, dar că *este posibil să se fi efectuat îndreptarea unei eventuale erori*. „

Întrebare retorică: nu-şi aminteşte, în condiţiile în care nu a discutat la telefon cu Lucica Popescu despre reţete culinare ci despre schimbarea unei hotărâri judecătoreşti şi în condiţiile în care şi-a lăsat baltă arestaţii din sala de şedinţă, pentru a o convinge pe aceasta de justeţea intervenţiei sale în programul ECRIS? Nu judecăm, dar ne mirăm.

3. Referitor la data de 27 iulie 2008, trecută în rezoluţie ca fiind ziua când a fost făcută modificarea cu pricina, la un moment dat se specifică faptul că: „ Grefiera Ştefan Petruţa nu are legătură cu introducerea acestei soluţii în programul ECRIS şi, cu atât mai puţin, cu modificarea din 24.07.2008.”

Poate că această dată, 27 sau 24 iulie (care apare de două ori în rezoluţie) nu are relevanţă asupra cazului în sine, dar te duce cu gândul la „eroarea materială” a judecătoarei Dulamă şi la uşurinţa cu care a generat un stres psihic familiei Popescu. Sau, întrebăm retoric: să fi existat două modificări!? Iată cum din nou, avem ocazia să ne mirăm. Dar, errare humanum est…

4. Copia după minuta încheiată de către judecătoarea Dulamă, pe care a scos-o din dosar Lucica Popescu este numerotată ca pagină, cu nr. 131. Din rezoluţia procurorului, reiese că în dosarul civil nr. 1685, minuta se găseşte la pagina nr. 55. Teoretic, spun cei competenţi, nu pot exista două minute. Practic….

Când poliţia nu vine…

Povestea familiei Popescu nu se termină aici. Au renunţat să mai continue procesul, cu toate că aveau dreptul la apel. S-au resemnat, dorind să-şi recapete liniştea. Astfel, au acceptat soluţia sentinţei, urmând să fie pusă în aplicare de către executorul judecătoresc. Pe data de 01.07.2009 au primit somaţie să se prezinte cu suma de 4.247.20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată şi executare. Abia peste o săptămână, familia Popescu a putut aduna aceşti bani, timp în care au trăit cu sabia lui Damocles deasupra capului, fiind ameninţaţi de către executor că-şi vor pierde casa, dacă nu vor plăti. Pe data de 15.07.2009, s-au prezentat în curtea familiei Popescu, executorul împreună cu un expert, pentru punerea în posesie a reclamanţilor Anca C. Vasile şi Anca Elena. Executarea a decurs în condiţii normale, punându-se în vedere acestora ca în termen de 15 zile să se construiască gardul între proprietăţi. Dacă până în acest moment lucrurile s-au desfăşurat într-un cadru civilizat, nu la fel au decurs când s-a început construirea gardului, acţiunea ieşind din făgaşul normalităţii. Iată ce povesteşte Lucica Popescu: „ Pe 28 iulie 2009, reclamanţii au adus doi muncitori pentru a începe să se facă gardul. Au refuzat să cooperăm amiabil, intrând mai mult pe terenul nostru, mutând ţăruşii amplasaţi de către executor. Au turnat şi o fundaţie pentru gard, fără a avea autorizaţie de construire eliberată de către primăria din Şotrile. De fiecare dată când am încercat să comunicăm cu aceştia, am fost jigniţi şi refuzaţi. În seara zilei de 29 iulie, pe la ora 19.30, găsind pe Mangalagiu Marcel în curte (unul din muncitorii reclamanţilor) i-am spus că hotarele nu sunt respectate. Acesta ne-a agresat verbal şi l-a ameninţat pe soţul meu cu moartea, dacă intervine, spunând că el respectă ce i-a spus Anca V.Vasile, (N.r.- consilier PNL în Consiliul Local Şotrile) fiul lui Anca C. Vasile.”

Familia Popescu i-a cerut muncitorului Mangalagiu Marcel să-i cheme pe proprietarii Anca, dar aceştia au refuzat să iasă afară, venind în schimb, fiul acestora, Anca C. Vasile. Mai departe, Lucica Popescu povesteşte: „ În timp ce încercam să discut civilizat cu Anca C.Vasile, a apărut şi tatăl acestuia la poartă. Mi-a chemat soţul să-i vorbească, ameninţând că ne va lua şi casa, dar în acelaşi timp a înfipt mâna în el ca sa-l ia la bătaie. A mai venit cu un bărbat care avea o cameră de filmat sau aparat foto şi care ţinea în mână un bolovan, vrând să-i dea soţului meu în cap. A venit fiul meu Ionuţ, ca să aplaneze conflictul. Anca C. Vasile l-a lovit pe fiul meu, a înfipt mâna şi în mine, căzându-mi ochelarii de vedere, care s-au spart. În această altercaţie, Anca C. Vasile l-a lovit şi pe soţul meu. Am apelat poliţia din Şotrile, dar nu mi-a răspuns nimeni. L-am trimis pe cuscrul meu, Stanciu Mihai, acasă la un poliţist, pe nume Răzvan. Acesta a spus că va veni în jumătate de oră la locul incidentului, ceea ce nu s-a întâmplat. A doua zi, pe 30 iulie, în jurul orei14, am mers la postul de poliţie din Şotrile dar nu am găsit pe nimeni. Poliţistul comunitar Cristi, mi-a dat numărul de mobil al şefului de post, pe nume Milu. L-am sunat şi mi-a spus că va veni la noi când va primi spre cercetare dosarul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, pentru că şi familia Anca ne-a făcut plângere. Pe data de 31.07.2009 am mers la poliţia din Câmpina, unde l-am găsit pe agentul Bucătaru, care m-a îndrumat să las o plângere. Am revenit pe data de 10 august cu certificat medico-legal din care reieşea că soţul meu prezenta leziuni traumatice prin comprimare cu mâna, fără a necesita zile de îngrijire. Ofiţerul de serviciu mi-a spus să aştept acasă, pentru că ne va contacta cineva.”

…chemăm presa!

Pentru că nu au fost contactaţi de către poliţie, Lucica Popescu s-a prezentat la redacţia ziarului pe data de 11.08.2009. A doua zi a mers la şeful poliţiei Câmpina, Romeo Văsii însoţită de către un redactor al ziarului. Lucica Popescu a fost plăcut surprinsă, să vadă cu câtă, să zicem, celeritate, comisarul-şef Romeo Văsii îşi ia subordonaţii la întrebări despre reclamaţia sa. În aceeaşi zi, familia Popescu a fost căutată de către reprezentanţii poliţiei rurale, care au demarat imediat, cercetările. Câtă promptitudine!

P.S. Întrebări …întrebătoare: Este adevărat că judecătoarea Dulamă Eleonora îşi construieşte o casă în Comarnic? Este adevărat că muncitorul Mangalagiu Marcel, angajat (la „negru”?) al firmei Belarys, care comercializează materiale de construcţii şi aparţine socrului consilierului Anca V. Vasile, a lucrat în perioada derulării procesului la o anumită casă din Comarnic? Este adevărat că s-a încercat influenţarea poliţiştilor din Câmpina de către un prieten al consilierului Anca V.Vasile, să direcţioneze cercetările în favoarea familiei Anca?

Vreau să emigrez în Botswana!

2009-08-02T11:45:00.014+03:00

De ce vreau să emigrez? Pentru că m-apucă scârba când văd ce se întâmplă în ţara asta! Munţi împăduriţi, ape cristaline, văi şi dealuri! Toate sunt minunate şi nu le-aş părăsi niciodată, dar oamenii care ne conduc destinele mă fac să gândesc urât. Când îi văd cum colcăie să se îmbogăţească, indiferent prin ce mijloace, pe toţi acei politicieni autoinventaţi sau creaţi de buna noastră credinţă, simt greaţa care mă cuprinde. Mai mult de atât, munca de ziarist m-a adus în preajma unor oameni pe care îi consider mult mai periculoşi decât unii politicienii care ne prostesc şi ne fură pe faţă. Asupra acestora, aproape că poţi avea un oarecare control, pentru că din orgoliu mai scapă hăţurile, când fac declaraţii prin ziare şi la televizor. Mult mai răi sunt cei din spatele acestora: trepăduşii, lingăii de pantofi şi poponeţe ale celor ce deţin putere de decizie politică sau de altfel. Sunt entităţi ce îşi doresc cu orice preţ să acceadă în funcţii şi poziţii sociale, renunţând la conştiinţă şi demnitate. Sunt rapaci, avizi după bunuri de lux, după bani mulţi, după posturi de conducere, de unde să se vadă pupaţi la rândul lor, în dosurile de parveniţi. Căci fenomenul de simbioză nu există doar la animalele inferioare. De exemplu: cine lucrează în Corpul de Control al Ministrului de Interne De aproape doi ani de zile, mi-am încrucişat drumurile cu două "tentative" de poliţişti, al căror unic scop în viaţă, împreună cu nevestele lor este acela de a se îmbogăţi din greu şi a ocupa posturi importante prin Ministerul de Interne. Îşi crează o imagine importantă, au acces la informaţii, relaţii suspuse şi fac trafic de influenţă, totul în interes propriu. Unul dintre ei, împreună cu nevastă-sa (avocată!!!) a tras o ţeapă de aproape 1 miliard de lei vechi, înşelând o persoană de bună credinţă, ce îşi închipuia că va fi ajutată în mod legal, să-şi construiască o casă. Persoana în cauză nu a mai recuperat niciodată banii şi nici casă nu i s-a făcut. În schimb, cei doi aşa-zişi oameni ai legii şi-au terminat vila începută, şi-au luat maşini luxoase. Ba chiar au început să construiască altă vilă. Persoana înşelată a încercat să urmeze calea legală, plângându-se în scris, şefilor marelui poliţist. I s-a transmis că nu s-au găsit dovezi DIRECTE care să-l implice în tranzacţiile făcute şi că trebuie să se adreseze instanţei civile. Alţi bani, altă distracţie! S-a lăsat păgubaşă şi la propriu şi la figurat. Hoţul neprins e negustor cinstit! Poliţistul în cauză se plimbă în momentul de faţă pe holurile somptuase ale Ministerului de Interne, simţindu-se ca-n sânul lui Avraam, în calitatea sa de ofiţer ce face parte din Corpul de Control. Adică omul ăsta se duce să-i controleze pe alţii, să vadă dacă sunt cinstiţi în aplicarea funcţiei lor!? Poate exista ceva mai abject? În lumea acestor căpuşe, cu siguranţă! Celălalt poliţist pârât de care spuneam, se dă doctor în drept, în condiţiile în care foarte multă lume din jurul lui cunoaşte faptul că i s-a făcut lucrarea de doctorat de către alţii (concepţie şi redactare), că nu ştie să scrie corect în limba română (dovadă, stau rapoartele sale citite de către colegi), că deţine pe numele nevestei o grămadă de imobile şi afaceri comerciale, de care se ocupă în mod curent, că a dat bani cu camătă, luând cu japca cel puţin o locuinţă, în acest stil, că este omul de casă al unui baron local a cărui relaţie o cultivă ca să-l scoată din belele şi să nu fie dat afară din poliţie. A trecut milimetric pe lângă o astfel de situaţie când a alergat în poala baronului, care la rândul său a apelat la politicieni dâmboviţeni, să-şi scoată protejatul din rahat. Poate exista ceva mai abject? Cu siguranţă! Omu' lucrează în Serviciul de Protecţie Internă, în cadrul DGIPI, pe a cărui emblemă tronează pe latineşte BONA FIDE (de/cu bună credinţă). Cu certitudine, acest gen de poliţişti îşi arată buna credinţă, faţă de propriile buzunare şi conturi în bancă. Poate crede cineva că am cunoscut şi poliţişti cinstiţi? Sigur, există! Numai că sunt marginalizaţi şi murdăriţi ca imagine, de către cei descrişi mai sus. Este dureros faptul că cei doi poliţişti sunt relativ tineri, nedepăşind 40 de ani, şcoliţi după '89. Te pot induce în eroare ca făcând parte din "garda nouă", neatinsă de mentalitatea comunistă a miliţienilor. Aiurea! Nu sunt decât nişte oportunişti sau cum îmi place să spun, criminali achizitivi. Chiar dacă nu ucid fizic pe nimeni, îşi ucid propriile valori morale, zgâlţâindu-le şi pe ale altora, ahtiaţi în goana după acumulare de bunuri şi bani, eludând legea. Toate acestea sunt doar crâmpeie de minciuni şi necinste. Dacă aş pune pe hârtie tot ce văd şi aud în drumurile mele de ziarist, dacă aş trece în revistă ceea ce vedem şi auzim la televizor despre guvernanţi şi alţi angajaţi ai statului, oameni de afaceri dubioşi, nu cred că s-ar mai mira cineva de ce mi se face dor de ducă pe meleaguri cocotiere. Aproape că m-aş face că nu-i văd, dacă n-ar sfida prin opulenţă, prostie şi aroganţă, cât cuprinde! De ce am ales Botswana şi nu alt oricare stat aşa-zis civilizat? Pentru că, dacă în România sunt plătită prost că muncesc din greu alături de alte milioane de oameni, conduşi sau obligaţi să accepte în posturi de mare încredere, persoane lipsite de moralitate şi primind drept răsplată un salariu ce l-aş denumi cu un cuvânt ruşinos, în schimb în Botswana, măcar aş fi plătită în mod oficial cu acea ruşine, la ei fiind monedă naţională!